A(u) mai trecut un an școlar

A mai trecut un an școlar și, în ciuda greutăților de tot felul, sistemul de învățământ continuă să funcționeze, dus pe umeri de miile de anonimi, învățători și profesori, care zi de zi semnează condica în școlile noastre, intră la ore și se întâlnesc cu copiii României. Mai bine sau mai puțin bine, cu entuziasm sau din rutină, predau, corectează teme, dau note, fac pregătiri pentru examene sau olimpiade, organizează excursii, serbări sau concursuri, se întâlnesc cu părinții, sunt de serviciu pe școală, completează documente cerute de inspectorate și fac multe alte lucruri, pentru ca la final de săptămână să se împartă între grijile familiei, copiii studenți care vin acasă, bucata de pământ de lângă casă care trebuie lucrată și  cursurile din proiectele POSDRU la care e obligatoriu să participe pentru că toate, nu-i asa, au același grup țintă – pe ei!  

În afară de copiii pe care îi învață carte și care îi iubesc, nu sunt importanți pentru nimeni, nu îi laudă nimeni, nu apar în presă sau la TV, nu se regăsesc poate nici pe listele cu salarii sau gradații de merit, cu siguranță că nu se află printre experții cuprinși în proiectele cu fonduri europene derulate la nivel local,  nu îi  sprijină nimeni, nu îi întreabă nimeni când li se schimbă directorul odată cu puterea politică sau dacă au cu ce să facă naveta. Și cu toate acestea, pentru că își fac datoria așa cum știu ei mai bine sau cum au mai  învățat pe la vreun curs despre metode active, ei sunt cei care de ani buni fac ca sistemul să nu se blocheze și să se facă școală în România, deși uneori e frig în clase,  toaletele sunt în curte, salariile sunt mici,  la nivel local dictează politicul, iar la nivel național nu avem încă politici educaționale pe termen lung care să ne arate o direcție  clară și o destinație cu care să fim cu toții de acord.

God bless them.