miercuri, 26 iunie 2013

Despre educație și nu numai – lecții de la Solomon Marcus(2)




Despre copiii care pun întrebări

„Am văzut o profesoară care repeta următoarea stupiditate pe care uneori o văd și pe pereții unor școli: «Copilul trebuie să învețe să nu vorbească neîntrebat. Copilul mic.» Vă dați seama? Acesta este unul dintre cele mai antieducaționale principii. În Finlanda, faptul că un copil nu pune întrebări este considerat ca o situație patologică și sunt invitați părinții la discuție. Exact pe dos decât la noi." ( Solomon Marcus - Adevarul din 19 oct 2012)

 Despre nevoile si drepturile fundamentale ale copilului si adolescentului

Exceptand nevoile de adapost, imbracaminte si hrana, copilul si adolescentul nu-si constientizeaza nevoile, nu le pot exprima si nu pot revendica satisfacerea lor. Ca si in cazul animalelor, adultii trebuie sa preia aceasta responsabilitate. Numai ca acest lucru nu prea se intampla. De exemplu, o urmarire atenta a comportamentului unui copil, de la cea mai frageda varsta, ne dezvaluie nevoia sa de a intelege ce se intampla in jurul sau si cu sine. Toate simturile sale sunt in alerta, curiozitatea sa nu are margini, el se afla intr-o continua dinamica, in care jocul este expresia nevoii sale de libertate, de observare si experiment. Intrebarea « de ce? » il obsedeaza, dar pe multi parinti si educatori ii enerveaza. Incercari, greseli si esecuri fac parte din ceea ce este pentru el aventura cunoasterii, dar dreptul de a gresi si de a esua chiar in mod repetat este o componenta obligatorie a activitatii sale de explorare a mediului ambiant, este pretul inevitabil pe care trebuie sa-l plateasca pentru a dobandi capacitatea de a gandi cu capul sau si de a nu se pierde atunci cand se afla in situatii inedite. " (Solomon Marcus – text preluat de pe http://sar.org.ro/solomon-marcus-educatia-un-bolnav-cu-diagnostic-controversat/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu