joi, 26 septembrie 2013

Pedagogie urbană


Asociația Komunitas a încărcat online varianta în engleză a Ghidului de pedagogie urbană -http://asociatia-komunitas.ro/images/resurse/urban_pedagogy_eng_web.pdf
Modelul de educaţie urbană propus de Asociația Komunitas are şi o dimensiune care merge în direcţia activismului, a participării publice şi a unui urbanism participativ sau cel puţin flexibil. Komunitas consideră că astfel de demersuri educaţionale sunt extrem de necesare în societatea contemporană, mai ales în contextul în care spaţiile publice se privatizează într-un ritm accelerat ,iar deciziile se iau în spatele uşilor închise şi în paralel cu cetăţenii sau nevoile acestora. Cei mai excluşi de la procesul decizional urban sunt chiar tinerii (mai ales copiii) – ceea ce este cumva paradoxal, pentru că ei sunt „moştenitorii” oraşelor de mâine. Ceea ce putem face noi, adulţii, este să le oferim şansa unei educaţii urbane care să îi ajute să se orienteze mai bine în complexul viu şi uriaş pe care îl formează un oraş, să înţeleagă modul în care viaţa individuală se leagă de cea colectivă sau modul în care o decizie de urbanism îi afectează în mod direct. Nu în ultimul rând, este necesară o educaţie care să îi înveţe pe tineri să îşi cunoască drepturile pe care le au ca locuitori urbani şi să devină capabili să îşi revendice oraşele. Cu cât procesele de educaţie urbană încep mai rapid şi mai devreme, cu atât vor fi mai multe generaţii tinere capabile să schimbe într-un sens pozitiv faţa oraşelor contemporane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu