Cred că este foarte
important ca la nivelul politicilor educaționale să avem o descriere a ceea ce
ar însemna o școală bună pentru România, un text scurt care să prezinte câteva
caracteristici de bază ale unui model de succes, la care să aspire școlile din
sistemul de învățământ și care să constituie pentru echipele manageriale repere
de atins în procesele specifice de dezvoltare instituțională și creștere a calității
educației.
În 2005 (a se vedea A.Tîrcă, E.Rădulescu:“ Adaptarea curriculum-ului la contextual
local - modul de formare pentru facilitatori şi şcoli” publicat în cadrul
proiectului de învăţământ rural al MECT, Banca Mondială şi Guvernul României,
2005) am propus o astfel de descriere, pe baza atât a unor experiențe personale
de leadership școlar, cât și a lecțiilor învățate din diverse proiecte și programe
educaționale derulate în România. Scriam atunci (și consider că descrierea este
valabilă și astăzi) că o școală bună este cea care:
- are capacitatea de a funcţiona ca o structură eficace şi echitabilă pentru toate categoriile de copii;
- garantează minima civilizaţie a absolvenţilor ei în sensul unui comportament de bun cetăţean;
- asigură progresul tuturor elevilor săi, dincolo de ceea ce s-ar putea aştepta de la ei, date fiind rezultatele anterioare şi mediul socio – cultural din care provin şi ia măsuri pentru ca fiecare copil să atingă cele mai înalte standarde de care este capabil – adaugă valoare fiecărui copil; valoarea adăugată nu se referă numai la cunoştinţe, ci mai ales la deprinderi şi atitudini;
- se preocupă de dezvoltarea tuturor elementelor de personalitate ale copilului şi nu numai de transmiterea unui set de cunoştinţe;
- se ameliorează continuu şi devine o organizaţie care învaţă, instituţie capabilă să infuzeze orice schimbare generată de sistem /societate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu