Dincolo de rezultatele concrete care au poziționat sistemele
de învățământ din 65 de țări într-un clasament apreciat ca foarte serios și
despre care se comentează peste tot în lume, cred că PISA 2012 ne-a pus în fața
unei situații paradoxale, care ne-a
arătat cât de greu este în domeniul educației să dăm verdicte tăioase sau să facem
judecăți de valoare tranșante.
În țările asiatice, care ocupă primele locuri în clasament
(Shanghai – China, Singapore, Hong Kong – China, Taipei – China, Coreea de Sud) educația înseamnă focalizarea pe transmiterea de cunoștințe, competiție
acerbă, testări frecvente, un program de școală și pregătire extrem de încărcat
(în Coreea de Sud, de exemplu, un elev se scoală zilnic la ora 6.30 și se culcă la ora 2 noaptea!), meditații la scară
industrială, plătite de părinți, o cultură a succesului cu orice preț, o
motivație a învățării care înseamnă admiterea în universități bine cotate,
interes scăzut pentru dezvoltarea personală sau stimularea creativității.
Costurile acestor rezultate uimitoare (conform ultimului
PISA diferențele între ultimii și primii clasați sunt de 6 ani de studiu!) sunt
însă copii nefericiți (Coreea se află pe primul loc în această privință) și o
rată ridicată a sinuciderilor.
Deși aceste strategii educaționale au condus la
creșteri economice fără precedent, în prezent, statele asiatice au început însă
să-și regândească politicile
educaționale în direcția modelului occidental (?!) al inteligențelor
multiple, al dezvoltării creativității și al copilului ca întreg. Am citit că,
recent, guvernul chinez a renunțat la tema pentru acasă la ciclul primar și a
redus numărul de teste standardizate, iar ministrul corean al educației a
declarat că scopul lor acum este să îi facă pe oameni mai fericiți ("We still have a long way to go
but we are doing some soul-searching in our society, and our goals now are
about
how to make our people happier"
).
Paradoxal, în aceste sisteme de învățământ
considerate a fi cele mai bune din lume, se constată că părinții sunt tot mai
mult interesați să își înscrie copiii fie la școli internaționale care
funcționează după mai puțin performantul model occidental, fie la școli din
Canada, UK, SUA etc.!
Pe de altă parte, țări precum Marea Britanie și SUA
sunt nemulțumite de pozițiile ocupate în clasament (locurile 26, respectiv 36))
și, din declarațiile oficialilor guvernamentali, reiese că se dorește luarea de
măsuri pentru ca școlile din
respectivele țări să preia din modelul asiatic acele elemente care au
asigurat primele poziții mondiale la PISA.
În concluzie, întrebarea care rămâne este una veche,
la care tot se caută răspuns, dintotdeauna și peste tot: educația - încotro?
Iar dacă vreți să vedeți cum e, dați și voi testul
PISA aici: http://www.oecd.org/pisa/test/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu