sâmbătă, 4 aprilie 2015

Educație urbană


Disciplina numită generic educaţie urbană/pedagogie urbană a fost concepută de membrii Asociației Komunitas în decursul ultimilor 8 ani și se bazează pe elemente interdisciplinare specifice mai multor domenii: antropologie urbană, urbanism, activism urban şi participare publică.

Educația urbană își propune să îi familiarizeze pe tineri atât cu noţiuni de bază legate de mediul construit, planificare şi proiectare urbană, protecţia patrimoniului, antropologie şi studii urbane, cât şi cu aspecte referitoare la utilizarea spaţiului public, artă publică, democraţie participativă în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană locală, activism civic, implicare şi responsabilitate.

În viziunea Asociației Komunitas, toate aceste demersuri îi apropie pe tineri mai mult de oraşul în care locuiesc şi îi învaţă să-l perceapă în diverse moduri, să manifeste curiozitate față de istoria acestuia şi felul în care s-a dezvoltat; le stimulează dorinţa de a explora spaţiile urbane, de a analiza mecanismele vieţii sociale urbane şi de a-şi apăra sau revendica oraşul, atunci când este cazul. În urma unui astfel de proces educaţional, elevii devin cetăţeni mai conştienţi, mai implicaţi, mai activi şi mai responsabili.


Un curs de educație urbană, așa cum este el conceput de Komunitas, cuprinde:
• un modul de antropologie urbană și antropologie vizuală, care are ca scop explorarea, redescoperirea cartierelor și a poveștilor specifice, prin utilizarea metodei de antropologie vizuală aplicată, bazată pe fotografie urbană și utilizarea camerelor video chiar de către beneficiar;
• un modul de urbanism participativ, care are ca scop documentarea cartierelor prin lucru cu hărți personale realizate de elevi, planuri cadastrale și metode nonformale de exploare, tip ”treasure-hunt”, dar și facilitarea în rândul elevilor a înțelegerii unor noțiuni elementare legate de planificarea urbană și drepturile de cetățeni urbani;
• un modul de implicare comunitară și participare activă, cu scopul de a-i implica activ pe elevi în viața școlii sau a comunității. Metoda care stă la baza acestui modul este metoda organizării de intervenții urbane sau evenimente în comunitate sau în școală, de către elevi;
• un modul de antidiscriminare și animație socio-educativă, modul transversal, care se va interesecta în permanență cu celelalte 3.



(http://spatii-urbane.ro/educatie-urbana/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu