marți, 17 octombrie 2017

Mediul fizic școlar - al treilea profesor



În ultimele decenii, rolul școlii s-a îndepărtat mult de cel tradițional, transmiterea de cunoștințe delimitate strict pe discipline de studiu, și a devenit mult mai complex. În multe sisteme de învățământ copiii sunt educați multidisciplinar pentru a se adapta la schimbare și sunt ajutați să-și dezvolte propriul potențial, să fie creativi și motivați să învețe pe tot parcursul vieții. Sunt promovate valorile unei societăți deschise și se pune accent pe valorizarea diversității, toleranță și gândire critică. E vorba de un nou rost al școlii, care nu poate fi îndeplinit decât  dacă se schimbă modul și spațiul în care are loc învățarea.


Funcția influențează forma
În ultima vreme, arhitecți din diferite părți ale lumii au venit cu propuneri de clădiri de școli care nu mai au nimic în comun cu construcțiile tradiționale cu care suntem familiarizați. Au dispărut pereții, spațiile de învățare nu mai sunt delimitate în clase și coridoare, au apărut zone de relaxare sau de vizionări de filme, sunt folosite materiale naturale, panouri solare sau sensori de lumină. Interioarele acestor școli nu mai arată deloc a instituții, ci mai degrabă a vaste locuințe moderne și primitoare.

Pe de altă parte, după principiul „funcția influențează forma”, tot mai multe școli au înțeles că trebuie să își regândească periodic spațiul de care dispun pentru a ține pasul cu schimbarea modului în care învață copiii. Se face astfel trecerea  de la săli de clasă rigide și uniforme, la spații care încurajează colaborarea și învățarea bazată pe proiect și investigație.În aceste școli, designul sălilor de clasă facilitează dezvoltarea competențelor pe care cercetarea pedagogică le consideră ca necesare în acest secol: colaborare, inovare, creativitate, comunicare, responsabilitate, cunoașterea de sine. Acest lucru înseamnă pereți mobili și mobilier care poate fi rearanjat cu ușurință, conform obiectivelor și formelor de învățare avute în vedere la fiecare lecție sau activitate. În școlile cele mai îndrăznețe au dispărut chiar și panourile de afișaj din clase, locul lor fiind luat pe pereți de „white boards”, pe care copiii pot scrie și desena, fâcând încercări, imaginând, creând, pentru ca apoi să șteargă ce au lucrat pentru a începe alte proiecte.


Mediu de învățare bun

Având în vedere faptul că atât elevii, cât și profesorii își petrec o parte însemnată din viața și timpul lor între pereții școlii, este foarte important ca aceasta să fie un loc curat și bine întreținut, cu spații îngrijite și frumos amenajate, în care toți membrii comunității școlare să se simtă bine și să vină cu plăcere.Specialiștii spun că mediul fizic în care se învață este unul bun dacă:

·       îndeplinește standardele de calitate privind igiena, acustica și iluminatul, cu săli de clasă care să absoarbă zgomotul, pardoseli ușor de curățat, sisteme care să utilizeze lumina naturală și să consume puțin;
·       este unul deschis și primitor, care să permită întărirea ideii de comunitate școlară și de a fi împreună;
·       este flexibil, poate fi folosit pentru diverse scopuri și îi poate fi schimbată destinația, în caz că acest lucru se impune.


Al treilea profesor

Spațiul în care învață copiii trebuie să fie unul care să le placă, să îi reprezinte, să îi provoace să caute, să descopere și să se descopere. În pedagogia Reggio Emilia se spune chiar că spațiul este  un fel de ”al treilea  profesor”, care îi „vorbește“ copilului prin tot ceea ce îi oferă și îi dă posibilitatea să acționeze și să experimenteze individual, dar mai ales în echipă. Atât spațiul interior, cât și cel exterior, grădinile, curțile, terenurile de joacă și cele de sport, ar trebui amenajate astfel încât să stimuleze imaginația copiilor, creativitatea lor, dorința de a explora și plăcerea de a descoperi. În loc de clădiri prăfuite, cenușii și mohorâte, cu grădini și  curți neîngrijite, e timpul să avem școli curate, prietenoase, vesele și colorate,  în care copiii să aibă un cuvânt de spus și în care să vină cu drag.


Primul pas în ”schimbarea la față” a școlilor constă într-o evaluare obiectivă a stării de fapt, a felului în care arată în prezent spațiul acestora și a funcțiilor pe care acesta le îndeplinește în relația cu copiii. Directorilor și profesorilor care își propun să reinventeze  spațiul unei școli pentru a-l face mai prietenos și a crește în același timp calitatea învățării, le recomand să își pună și să răspundă la următoarele întrebări și la altele care mai pot apărea în timpul analizei:

·       care este legătura dintre proiectul educativ și organizarea spațiului?
·       oferă spațiul resurse suficiente pentru  învățare?
·       ce mesaje transmite spațiul copiilor?
·       în ce mod spațiul favorizează relațiile dintre membrii comunității școlare?
·       este spațiul unul primitor pentru copii, părinți și profesori?
·       permite spațiul învățarea personalizată?
·       unde se joacă copii?
·       cum  oglindește spațiul rezultatele muncii copiilor și ale activității profesorilor?
·       unde și cum sunt expuse lucrările copiilor?
·        cum cultivă spațiul gustul estetic?
·       în ce măsură spațiul permite studiul individual?
·       cum facilitează spațiul învățarea pe grupe ?
·       există locuri pentru întâlniri, discuții, dialog?
·       cât de flexibil este spațiul?
·       ce informații transmite spațiul și cum o face? 
·       unde și cum permite spațiul comunicarea intrainstituțională?
·       este spațiul unul curat?
·       ce elemente din spațiu pun în pericol viața și sănătatea copiilor și profesorilor?
·       permite spațiul accesul la tehnologie?
·       în ce măsură contribuie copiii la amenajarea spațiului școlii?
·       sunt ideile copiilor valorizate și apreciate?
·       cum reflectă spațiul aprecierea diversității culturale?
·       cum arată curtea și grădina școlii?
·       cum dezvoltă spațiul creativitatea copiilor?
·       există locuri pentru  pregătirea și desfășurarea de activități extrașcolare?
·       este cancelaria un loc în care profesorii  au acces la informație și se pot și relaxa?
·       există locuri în care copiii și profesorii să își lase lucrurile personale?
·       este asigurat accesul echitabil la spațiile și resursele școlii?
·       ce elemente naturale/ din natură sunt folosite în amenajarea spațiului?
·       câtă lumină naturală există în spațiu?

Odată identificate aspectele legate de calitatea spațiului care necesită îmbunătățiri, urmează prioritizarea lor și identificarea de soluții și rezolvări, dintre care unele pot fi imediate, altele pe un termen mai lung.Toate ar trebui să fie însă bazate pe deschidere și colaborare cu părinții, autoritățile administrative, ONG-uri, instituții și persoane interesate de educație din comunitățile locale.


Contribuția copiilor

Niște foști elevi mi-au spus că nu o să uite niciodată momentul când, pe vremea când eram directoare,  le-am dat pensule și culori și le-am spus să picteze geamurile din clase și de pe coridoare. Spațiul unei școli trebuie să fie un loc primitor, vesel și colorat, în care copiii să vină cu plăcere și în care să se simtă proprietari, și nu oaspeți de fiecare zi. De aceea, este important ca elevilor să li se dea posibilitatea de a se implica în punerea în practică a unor idei care să schimbe modul în care arată nu numai sălile de clasă, ci și holurile, zidurile exterioare, curțile, grădinile sau gardurile școlilor în care învață. Pe lângă faptul că astfel de activități le dezvoltă abilități practice și de lucru în echipă și le oferă ocazia să își îmbogățească cunoștințele în domeniul tematic ales, există și avantajul că, participând alături de adulți la realizarea unor intervenții artistice în spațiul școlii lor, elevii vor ajunge să aprecieze schimbările făcute și eforturile depuse de profesori.
(text publicat de A.Tîrcă în „Artă participativă în școli-ghid de bune practici”, 2016)

foto din arhiva personală, 1998

(Foto credits - Asociația Komunitas, proiectul „Dă culoare școlii tale!”prin care, în premieră la noi, echipe de elevi coordonați de artiști plastici au realizat picturi murale de mari dimensiuni în 7 școli din România)

duminică, 15 octombrie 2017

Dimineață la Pucioasa - Komorebi în grădină

K o m o r e b i  e un cuvânt japonez care nu există în alte limbi și înseamnă „ the sunlight that filters through the leaves of trees”.

duminică, 8 octombrie 2017

De ce „Un oraș mic cu povești mari”?

foto credits - pagina de facebook a cărții
Am citit cele 11 povestioare scrise de Iulia Tâlvan (și am scris și o scurtă recomandare care se găsește la finalul cărții) nu doar cu  încântarea și plăcerea fostei profesoare  și directoare de școală care descoperă  meșteșugul scrisului la o fostă elevă, ci și cu mulțumirea  că, iată, „tinerii din ziua de azi” știu să se aplece cu sensibilitate și atenție și către copii și lumea lor greu de cuprins în tipare.

„Orașul mic cu povești mari” poate sta pe noptieră, în teancul  de cărți din care părinții le citesc copiilor lor, dacă vor dori „să îi culce în pace, să doarmă şi să se trezească fără frici”, cum spune autoarea. E o carte care se va citi cu drag și plăcere, pentru că poveștile sunt cu suflet și mesaje calde și pozitive,  într-o lume care e tot mai violentă  și mai rea pe zi ce trece.

„Orașul mic cu povești mari” poate fi o carte pe care copiii mai mărișori, din clasele primare, să o citească singuri, în vacanță, în weekend, în parc sau acasă, între două jocuri pe computer. Vor găsi în paginile ei întâmplări  simpatice despre școală, bunici, biciclete, doamna de la salonul de coafură, cerșetorul din colțul străzii, câinii nimănui, albine sau pădurea de la marginea orașului.

foto credits - pagina de facebook a cărții

„Orașul mic cu povești mari” poate fi folosit de învățătoare, învățători  sau alți inimoși care lucrează cu copiii ca punct de plecare pentru o varietate de activități care să le dezvolte micuților gândirea critică, inteligența emoțională, abilitățile de comunicare și argumentare, empatia, caracterul, creativitatea, imaginația și chiar spiritul civic. Datorită modului în care sunt structurate textele, prin tematicile abordate, prin registrul stilistic ales și limbajul utilizat, fiecare dintre poveștile cărții poate stârni interesul copiilor de a participa și de a se implica  activ în ateliere  de lectură, desen,  pictură, modelaj, storytelling, învățare bazată pe proiect sau filosofie pentru copii, răspunzând, astfel, minunatului îndemn al autoarei, pe care îl regăsim în prefața cărții, frumos intitulate „E vremea copiilor – scrisoare pentru cei mari”:

Să le dăm mai multe şi mai mult! Să le punem în mână baloane cu vise şi speranțe şi să le dăm împreună drumul spre mult prea înaltul şi bunul cer. Să stăm cu ei, doar să stăm şi să uităm de noi, să îi lăsăm să îşi deschidă ferestruicile din piept, să tragem de picioare împreună monştrii răi de sub pat, să terminăm proiectele abandonate în pod, să punem un petic la mingea spartă şi la inima frântă de copil lăsat singur la joacă ”.