Despre

Anca are o experiență îndelungată în educație, dezvoltarea resurselor umane și implementare de proiecte. După absolvirea Facultății de limbi și literaturi străine din cadrul Universității din București în 1981, și-a început cariera ca profesoară de limba engleză în orașul Pucioasa, din Dâmbovița. Din  decembrie 1996 până în septembrie 2004  a fost directoarea Scolii nr.4 din Pucioasa (căreia ulterior i-a dat numele de Elena Donici Cantacuzino, în memoria și în semn de respect pentru prințesa cantacuzină exilată de comuniști în Pucioasa și de la care a învățat engleza și franceza) pe care a transformat-o într-una dintre cele mai reformiste școli din România, vizitată și apreciată de specialiști în educație din toată ţara și din străinătate, de reprezentanți ai Băncii Mondiale, miniștri ai educației, pedagogi și cercetători în educaţie. Din 2004 lucrează ca freelancer, specialist în educație.

Dupa anii 90 a continuat să se perfecționeze în domeniul educației prin participarea la programe post-universitare/ cursuri/ conferințe în România, SUA (University of California, L.A.), Slovenia, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Cehia, Ungaria, obtinând certificare  ca formator național  pentru reforma educației din România, formator internațional în programe de dezvoltare a gândirii critice, manager de proiect, scrierea de proiecte finanțate din fonduri structurale etc.

Incepând cu anul 1992 s-a implicat ca expert/ consultant în numeroase proiecte educaționale naționale și europene pe teme de educație pentru drepturile omului și educație pentru cetăţenie democratică și a proiectat și implementat/ coordonat în România și în alte țări peste 200 de programe de formare (pe teme de educație pentru drepturile omului și cetăţenie democratică, gândire critică, învățare activă, management educațional, școală- comunitate, dezvoltare de curriculum, management de proiect) finanțate de Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNICEF, Know How Fund, World Bank, Amnesty International, Centrul Educația 2000+ etc. La nivel european, a susținut cursuri de formare pentru profesori din Croația, Ucraina, Ungaria, Polonia și Turcia.

In 2004, pentru că a trebuit să aleagă, din cauza lipsei de timp, între școală și activitatea din proiecte, a renunțat la cariera didactică pentru a activa ca freelancer/ expert independent și, în această calitate, a lucrat  și lucrează și în prezent ca team leader sau key expert / consultant pentru  diverse companii sau instituții - IMC Consulting UK, The World Bank, WYG International UK, ANPCDEFP, European Consultants Organisation Bruxelles, Trend Consultant, Scoala Europeană București, ISJ Dâmbovița etc.

Pe parcursul întregii sale activități profesionale, Anca a promovat activ schimbarea în educație, dezvoltarea profesională continuă și reformarea școlilor prin practicarea unui management participativ. A dezvoltat curricula și module de formare, a elaborat studii și analize și a scris cărți despre educație: “Educaţie pentru cetăţenie democratică – ghid pentru profesori”in 1999 (cu Elle Keen ), “Cum să vă schimbaţi şcoala – ghid de management participativ pentru directorii de şcoli, in 2000(cu Ellie Keen), “ Consiliul Elevilor – ghid de organizare şi funcţionare”, in 2000 (ințiator, coordonator și coautor), “Învăţare activă-ghid pentru profesori”, 2001 (coautor), “Şcoala şi comunitate ”, în 2002(cu Nora Radulescu),“Strategii didactice inovative”in 2003 (coordonator și coautor), „Reforma la firul ierbii  - un studiu de politici educaţionale”, în 2003 (capitolele 3,5,6), “Managementul Evenimentelor Educaţionale, în  2003(coautor), “ O şcoală prietenoasă”, în 2004 (cu Nora Radulescu), “Educaţia civică prin activităţi extraclasă – ghid pentru profesori”, în 2004(cu Nora Radulescu), “Proiectul şcolii” si “ Adaptarea curriculum-ului la contextual local”- module de formare pentru facilitatori şi şcoli publicat în cadrul proiectului de învăţământ rural al MECT, Banca Mondială şi Guvernul României, 2005 (cu Nora Radulescu), Raport al Băncii Mondiale”From Schooling Access to Learning Outcomes:an Unfinished Agenda – an Evaluation of World Bank Support to Primary Education”, 2006, Evaluation of the World Bank Assistance to Basic Education in Romania – A Country Case Study, The World Bank, 2007, “ Management şcolar – ghid pentru directorii de şcoli”, în 2008 (coautor), „Ghidul furnizorului de formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar ”, în 2009 (cu Maria Kovacs, Romita Iucu, Lucian Ciolan),  Ghid de management educațional”, în 2011 (cu Mirela Mihaescu), „Călătoria spre o școală bună – ghid pentru dezvoltarea capacității instituționale”, în 2012(coordonator și coautor), „Prevenirea părăsirii timpurii a școlii – ghid de bune practici”, în 2012 (coordonator și coautor), „Artă participativă în școli”, în 2016 (coordonator și coautor).

Îi plac viața de familie, grădinăritul și designul interior. Se bucură de realizările copiilor săi, Miruna și Mihnea, de cele ale foștilor elevi și cursanți și de iubirea necondiționată a unui labrador pe nume Kona.


Miruna - Australia, 2011
Mihnea - Bruxelles, 2010
Kona-Pucioasa, 2009
CV summary:

•highly qualified in complex project management (was the team leader/ the deputy team leader in Phare 2006/ 2004 projects “TA to support the National Centre for Staff Development in Pre-university Education”Romania); since 2010 has been in the management teams of HR DOP/ POSDRU projects
•very experienced in working as educational consultant/ advisor in internationally financed programmes dealing with policy analysis, capacity building, curriculum development, teacher professional development etc.-has been employed to undertake consultancy assignments by the World Bank, EC, Center Education 2000+, British Council Romania, Council of Europe, Know How Fund etc.; has worked for both private companies (WYG International UK, ECO Belgium, MBC Consulting etc) and state institutions (MoE, school inspectorates, etc)
•extensive experience in project and institutional evaluation( member of the WB mission” Basic Education Evaluation -Country Case Study for Romania” and of the evaluation committee of the Romanian Agency for EU Education and Professional Training Programmes)
•very experienced trainer in adult education– has provided training both in Romania and in other countries( Hungary, Ukraine, Croatia, Poland)
•excellent curriculum development skills – is the author/co-author of several training curricula/modules and books on education
•highly qualified in educational management-has been recognized through various awards for great contribution to education reform in Romania
•specific experience in private school adviser services – starting schools, strategic planning, school management, institutional evaluation, accreditation, staff recruiting and training, etc.
•very experienced in working with local and international NGOs in the education sector –HRE/ democratic citizenship programmes implemented by EuroEd Foundation, Citizenship Foundation, Donetsk Human Rights School, Street Law, AREDDO, Institutul Intercultural Timisoara etc.;


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu